Stații de filtrare: când apa din puț nu e potabilă

Un puț forat nu înseamnă automat apă potabilă. Înseamnă apă, atât. Ce e în ea se află dintr-un singur loc: buletinul de analiză emis de un laborator acreditat, făcut pe probă prelevată corect, nu dintr-un robinet lăsat să curgă zece secunde.

Ce se cere la analiză

Analiza minimală acoperă parametrii care decid potabilitatea: fier, mangan, duritate, nitrați, nitriți, amoniu, sulfați, conductivitate, pH, turbiditate, plus partea microbiologică. Fără ele nu se poate alege nimic — o stație de filtrare se dimensionează pe valori, nu pe impresii.

Merită repetată analiza la câteva luni distanță, mai ales la puțuri noi: compoziția se schimbă după perioade cu precipitații abundente sau după ce puțul e exploatat constant.

Ce rezolvă fiecare treaptă

• fier și mangan: oxidare urmată de filtrare pe masă catalitică — cauza petelor gălbui-maronii pe obiectele sanitare
• duritate: dedurizare cu rășini schimbătoare de ioni, regenerate cu saramură; rezolvă piatra din boiler și din instalație
• nitrați: schimb ionic specific sau osmoză inversă; nu se rezolvă prin filtre mecanice
• turbiditate și suspensii: prefiltrare mecanică, obligatorie înaintea oricărei alte trepte
• bacteriologic: dezinfecție cu clor sau ultraviolete, ca treaptă finală

Ordinea contează la fel de mult ca echipamentul: o lampă UV pusă înaintea filtrului mecanic nu dezinfectează, fiindcă particulele în suspensie umbresc bacteriile.

Dimensionarea și întreținerea

Stația se alege pe debitul instantaneu de vârf, nu pe consumul mediu zilnic. O stație subdimensionată scade presiunea în casă la fiecare duș, iar una supradimensionată costă mai mult și regenerează mai rar decât ar trebui.

Partea pe care o subestimează toată lumea e întreținerea: sare pentru dedurizator, spălarea contracurent, schimbul cartușelor, lampa UV înlocuită anual chiar dacă încă luminează. O stație neîntreținută dă apă mai proastă decât puțul netratat, fiindcă mediul filtrant devine el însuși sursă de contaminare.