Hidranți exteriori și instalații de incendiu: ce cere avizul ISU

Instalația exterioară de incendiu e partea de proiect care se lasă cel mai des la urmă și care blochează cel mai des recepția. Motivul e simplu: nu depinde doar de tine, ci de ce poate livra rețeaua publică în punctul tău de racord.

Ce se verifică întâi

Scenariul de securitate la incendiu stabilește debitul și timpul de funcționare cerute pentru obiectiv, în funcție de destinație, arie și risc. Din ele rezultă volumul rezervei de apă și numărul hidranților exteriori.

Pasul următor e întrebarea către operatorul de apă: ce debit și ce presiune garantează în punctul de racord. Aproape întotdeauna răspunsul e sub necesar — rețelele publice sunt dimensionate pentru consum menajer, nu pentru stingere. De aici rezultă rezerva proprie și grupul de pompare.

Componentele unei instalații complete

• rezervorul de incendiu, cu volumul rezultat din scenariu și cu rezerva intangibilă
• gospodăria de apă: stație de pompare cu pompă activă, pompă de rezervă și pompă-pilot
• alimentarea electrică de rezervă, ca pomparea să funcționeze și la cădere de tensiune
• rețeaua inelară exterioară și hidranții supraterani sau subterani
• racordul de alimentare pentru autospecialele de pompieri

Rețeaua exterioară se execută inelar ori de câte ori e posibil: o rețea ramificată lasă capete moarte, iar o avarie scoate din funcțiune tot ce e în aval.

Unde se pierde avizul

Cele mai frecvente motive de întoarcere a documentației sunt hidranții amplasați la distanțe care nu acoperă toată clădirea, rezerva subdimensionată față de timpul teoretic de funcționare, și lipsa probelor de funcționare la punerea în funcțiune.

Proba se face cu debitmetru, la hidrantul cel mai dezavantajat — cel mai depărtat și cel mai înalt. Dacă acolo se obțin debitul și presiunea cerute, instalația e bună peste tot. Executăm instalațiile exterioare de incendiu împreună cu rezervoarele și cu stațiile de pompare aferente, și predăm lucrarea cu probele făcute în prezența verificatorului.